S-a scris mult despre durerea din Asteroid City al lui Wes Anderson, regizorul insusi fiind suficient de sincer pentru a descrie filmul nu numai in termeni de durere, ci ca fiind centrat in principal pe moarte. Anderson mai noteaza, totusi, ca conceptul pentru film a fost modul in care ne confruntam cu lucruri in afara controlului nostru.
Amplasat intr-un oras fictiv din desert din America anilor 1950, Asteroid City urmareste un tata si copiii sai la o conventie Junior Stargazer, doar pentru ca evenimentul sa fie „deranjat spectaculos de evenimente care schimba lumea”.
Cercetarile privind efectele psihologice ale schimbarilor climatice sunt inca in curs de desfasurare, dar s-ar putea argumenta ca nu exista un loc mai mare de durere colectiva pentru societatile din intreaga lume decat pierderea ecologica in curs, vizibila propriilor nostri ochi. Asteroid City cuprinde o durere de mediu care se manifesta ca un esec de a accepta o realitate incontrolabila.
Trei elemente din film evidentiaza cel mai bine acest lucru: o mana arsa, visele lucide si replici bajbaite.
Una dintre contradictiile de baza ale termenului „antropocen” este insinuarea inselatoare a controlului, cand in realitate abilitatile noastre individuale pot parea lipsite de sens. Este o forma similara de inutilitate care il bantuie pe protagonistul orasului Asteroid , Augie, care si-a pierdut recent sotia.
Locul lui in lume este pus si mai mult in indoiala de sosirea unui extraterestru enigmatic, care il determina pe tatal singur sa puna intrebari existentiale. Incapacitatea de a-si inlatura indoielile il determina pe vaduv sa faca ceva important: fara motiv isi arde mana pe o gratar.
Desi Augie a aratat deja tendinte autodistructive in ocupatia sa de fotograf de razboi si, de asemenea, in scena de deschidere cand isi aprinde teava langa o pompa de benzina, arderea propriei maini il perplex. Si totusi toate aceste trei lucruri sunt legate.
Recuperarea si utilizarea combustibililor fosili daunatoare mediului si impactul devastator uneori trecut cu vederea al razboiului asupra ecologiei naturale sunt echivalentul cu arderea tuturor mainilor noastre fara motiv si, uneori, fara sa ne dam seama ca o facem. Putem echivala aceasta lipsa de constientizare cu somnul.
Poate sa visezi
Orasul Asteroidului este un oras minuscul din localitatea fictiva din Campiile Aride, un peisaj cu putin altceva decat nisip si stanca albita. Totusi, un lucru pe care il poseda sunt amenintarile.
Pe langa caldura si nivelurile letale ale nelinistii adolescentilor, Asteroid City se afla langa un loc de testare nucleara. De asemenea, este frecvent vizitat de sunetul focuri de arma, in timp ce politia urmareste un numar aparent nesfarsit de haiduci cu arme. Si totusi, niciunul dintre aceste pericole nu i se acorda o a doua gandire de catre personajele filmului – sunt luate de la sine inteles.
In timp ce una dintre marile lansari din acest an are o explozie atomica ca scena centrala, pericolele atomice foarte reale din Asteroid City sunt evenimente marginale, vazute si recunoscute, dar neprocesate.
Aceasta stare de somnambulism, asemanatoare cu disonanta cognitiva si partinirile inconstiente asociate cu acceptarea schimbarilor climatice la nivel constient, ajunge sa joace un rol important in film. Expresia suprema a acestui lucru este afirmatia unui personaj ca „nu te poti trezi daca nu adormi”.
Desi exista o serie de interpretari ale acestei linii, cererea pentru o cunoastere continua a mediului nostru natural este la fel de potrivita ca oricare.
Nesigur inaintea cortinei
Ideea centrala a Asteroid City este o piesa in cadrul unui film, ceea ce inseamna ca actorii joaca si actori. Anderson a spus ca acest lucru ajuta distributia fictiva sa proceseze lucruri din viata lor care nu au sens. Incordarea acestui efort mental este evidenta in livrarea si repetarea incomode; la un moment dat, tacerea ia chiar locul unei linii.
In timp ce aceasta defalcare artistica arata neajutorarea pe care schimbarile climatice o pot provoca oamenilor, nimic nu simbolizeaza aceasta incertitudine ca marturisirea repetata a protagonistului ca nu intelege piesa. Anxietatea legata de rolul sau in „povestea” in curs de desfasurare ii lasa pe actor si pe actor deopotriva inghetati, la fel cum declinul lumii naturale, atat de evident incat pare inevitabil, ii face pe multi sa inghete in inutilitate.
Privirea pamantului
Asteroid City ofera speranta? In timp ce Augie insusi se lupta cu rolul sau indurerat, copiii lui par mult mai capabili sa fie simultan constienti si proactivi.
Junior Stargazers sunt suficient de stralucitori pentru a-si schimba viitorul, dar pot ei sa-si ia ochii din cer si sa priveasca imprejurimile lor reale? Pot sa nu mai inventeze arme si ajutoare pentru publicitatea interstelara si sa faca ceva benefic din punct de vedere ecologic? In timp ce alteritatea extraterestrilor ii fascineaza, singura ramasita a biodiversitatii terestre – o pasare mica – este complet ignorata de distributie ca fiind un element neimportant al peisajului steril din jurul lor.
La jumatatea filmului, un general militar interpretat de Jeffrey Wright tine un discurs in care le spune Stargazers: „Daca ai vrut sa traiesti o viata frumoasa si linistita, ai ales momentul nepotrivit pentru a te naste”.
O acceptare continua a acestei nedreptati fundamentale – si recunoasterea durerii, pierderii si lipsei de control la radacina acesteia – poate fi primul obstacol in abordarea dezastrului climatic. Nu putem controla trecutul, dar ar trebui sa incercam sa schimbam viitorul. Nu trebuie sa te trezesti daca nu adormi.