Zilele de izolare sunt neclare, cu timp pierdut intre propriii nostri patru pereti. Acesti pereti sunt mult mai vizibili decat am observat pana acum. Obsesia noastra pentru ciclul nesfarsit al stirilor ne lasa atat informati, cat si coplesiti.
Fie ca este o zi plina de furie si tristete sau care oscileaza intre a te simti recunoscator si a te simti pierdut, aceasta izolare se simte mai grea decat oricand.
Iar tristetea pe care s-ar putea sa o simti, dar nu prea poti sa-ti pui degetul, ar putea fi ceva numit „durere fara drepturi”.
Sa recunoastem cat de greu a fost
Pandemia de COVID-19 a adus in vietile noastre schimbari pe care nu le-am imaginat niciodata. A transformat lumea in care traim, sentimentul nostru de siguranta, comportamentele noastre si cat de conectati ne simtim cu cei dragi.
Se evidentiaza importanta conexiunii umane. Am invatat ca lipsa conexiunii cu ceilalti poate aduce durere sociala, la fel de reala ca si durerea fizica.
Am auzit ca este in regula sa nu fii bine. Chiar saptamana trecuta, Lifeline a inregistrat cea mai aglomerata zi din toate timpurile, primind 3.345 de apeluri de ajutor.
Ce este durerea lipsita de drepturi?
Tristetea pe care o simti se poate datora mai multor motive. Si a te simti trist nu este neaparat un semn al unei tulburari de sanatate mintala. De fapt, sentimentul de tristete este una din gama de emotii care ne fac oameni si are beneficii.
Dar asta nu explica cu adevarat tristetea pe care multi dintre noi o simt in izolare in acest moment – durere lipsita de drepturi.
Cercetatorul si profesorul american Kenneth Doka a introdus aceasta notiune in urma cu aproximativ 30 de ani. El a descris durerea lipsita de drepturi drept o pierdere „recunoscuta in mod deschis, validata social sau plansa public”.
Acest lucru se potriveste cu ceea ce stim despre COVID-19, cu povesti despre pierderi intangibile, inclusiv pierderea sigurantei, controlului, comunitatii, demnitatii si independentei. Sentimentele de pierdere par sa ne invaluie oriunde ne intoarcem.
Bunicii au pierdut timpul cu nepotii lor; copiii si-au pierdut parti din copilarie, reperele, petrecerile in pijama, capacitatea de a se juca cu alti copii in afara casei. Parintii si-au pierdut satul de sprijin, iar viitorii parinti si-au pierdut planurile de nastere.
Refugiatii si migrantii temporari au pierdut siguranta caselor nou gasite, cu pierderea locurilor de munca, a locurilor de cazare si a serviciilor de sprijin; cetatenii si-au pierdut predictibilitatea de a putea veni acasa.
Elevii au fost furati de invatarea in persoana, iar parintii au fost furati de a sarbatori tranzitia copiilor lor la urmatoarea faza a vietii. Pe langa zilele de nastere si absolviri, am pierdut inmormantari si nunti.
Si cand a fost vorba de doliu si pierdere, am pierdut accesul la locurile si oamenii care ne permit sa ne intristam colectiv – familia si comunitatea mai larga, precum si la locurile de cult.
Este in regula sa te intristezi din cauza asta?
Normele societale si culturale, inclusiv normele de gen, dicteaza modul in care ne intristam. Aceste norme ne permit sa plangem moartea unei persoane dragi. Cu toate acestea, este mai dificil sa plangem pierderea modului nostru de viata.
Doliu se poate simti complicat intr-o pandemie, cand altii o pot avea mai rau. Oamenii se pot intreba daca este legitim pentru ei sa se intristeze pentru pierderea modului lor de viata. Cercetatorii vorbesc, de asemenea, despre o ierarhie a pierderilor, o scara variabila a cine are un drept acceptabil din punct de vedere social de a se intrista, mai degraba decat un simplu „da” sau „nu”.
De asemenea, durerea lipsita de drepturi poate intuneca capacitatea noastra de a ne identifica si valida emotiile dificile, cum ar fi sentimentele de rusine. Acest lucru poate fi mai ales atunci cand altii nu vad aceste pierderi.
Acest lucru afecteaza capacitatea noastra de a exprima emotii, precum si de a cauta sprijin adecvat atunci cand este necesar.
Ce pot face?
Durerea este reala chiar si atunci cand ti se pare imposibil sa explici ceea ce simti. Deci este important sa recunoastem pierderea.
Durerea inseamna sa-ti dai permisiunea de a spune cu voce tare ceea ce ai pierdut. Poate fi valid sa etichetezi si emotiile pe care le simti, chiar daca suna contradictoriu, cum ar fi sentimente atat de furie, cat si de vinovatie.
Desi riscul de depresie si simptome de anxietate pentru persoanele cu vulnerabilitati a crescut in timpul pandemiei, nu este util sa patologizem intotdeauna emotiile umane valide care ne spun ca nu ne descurcam atat de bine. Aceste emotii actioneaza ca o busola pentru a incetini, a reseta asteptarile si a cauta sprijin atunci cand este necesar.
Stabilirea unor obiective practice si realizabile pe termen scurt ne poate ajuta sa ne directionam comportamentul pentru a fi mai intentionat. Respectarea unei rutine (cat mai aproape de ceea ce ati facut inainte de blocare) ne poate sprijini si sentimentul de control.
Verificati-va cu voi insiva si unul cu altul. Folositi retelele sociale pentru sprijin, pe care multi tineri din comunitatea LGBTQIA+ l-au considerat benefic in timpul pandemiei. Este vital pentru noi sa auzim experientele altora care le pot normaliza pe ale noastre.
In cele din urma, nimic nu este mai important decat sa ne amintim ca traim printr-un eveniment de unul la o suta de ani. Cu totii facem tot ce putem. Si asta nu numai ca este OK, este suficient.