Esti incepator, nu ai facut niciodata antrenamente de forta si rezistenta, dar ai vrea sa vezi cum corpul tau se schimba odata ce ai inceput o viata activa? Clasa de body pump este exact de ce ai nevoie.

Jani Costache, instructor de fitness in cadrul centrului de Fitness si Wellness Larkoti, este convins ca antrenamentul „body pump” va deveni noua ta pasiune. Creat in 1991 de Phillip Mills, acesta este un program bazat pe exercitii de forta musculara efectuate cu greutati. Primele clase au inceput in decembrie 1991, in Auckland, Noua Zeelanda, iar acum acest acest program poate fi regasit in peste 70 de tari. Conceptul a fost dezvoltat in vederea “aducerii” barbatilor in salile de aerobic. Dupa numai doua-trei clase, forma ta fizica se va imbunatati vizibil, te vei simti si vei arata din ce in ce mai bine. Antrenamentul te ajuta sa arzi intre 250 si 600 de calorii, in plus, ca orice activitate fizica, imbunatateste densitatea osoasa si forta musculaturii scheletice, previne osteoporoza (ce apare cu precadere la femei dupa menopauza), mareste nivelul energiei si bunei dispozitii si nu in ultimul rand tonifiaza si remodeleaza aspectul fizic.

Cum decurge o ora de „body pump”?

Participantii isi aleg greutatile in functie de capacitatea fizica individuala si de scopul propus. Intr-o singura ora se lucreaza toate grupele musculare: picioare, spate, pectorali, bicepsi, tricepsi si abdomen. Clasele de „body pump” nu presupun doar antrenament aerobic, ci si forta si rezistenta. Atunci cand sunt efectuate corect, exercitiile de acest gen sporesc tonusul muscular, definesc formele si imbunatatesc metabolismul. Majoritatea exercitiilor sunt efectuate cu greutati intre 1 si 5 kg. Tu iti alegi greutatea cu care te simti confortabil si, pe masura ce progresezi, poti continua sa adaugi greutate. Pe parcursul clasei, instructorul prezinta si variatii ale exercitiilor pentru incepatori sau cei foarte avansati.

De asemenea, se mai poate alterna intre bara cu greutati sau gantere. Avand in vedere ca aceste clase implica exercitii efectuate cu greutati, se vor aplica aceleasi principii ca la antrenamentele de forta, adica este nevoie de o frecventa de trei ori pe saptamana, cu o pauza de o zi intre fiecare antrenament. Nu se recomanda participarea la doua clase in zile consecutive. Corpul are nevoie de un mic repaus (cel putin o zi), deoarece acesta este momentul cand se produc acele „modificari” pe care noi le numim rezultate. Orele se desfasoara pe ritmul muzicii, iar melodiile sunt atent alese de instructor pentru ca in final sa se ajunga la o coregrafie antrenanta.

Muzica, atmosfera exploziva din sala, dozarea efortului si supravegherea formei in care sunt executate exercitiile sunt toate in seama instructorului. Lasa corpul tau sa devina din ce in ce mai bun, mai performant si vei obtine rezultatele pe care le-ai asteptat de la inceput. Asa cum spun specialistii de la centrul Larkoti, „Enjoy the ride”/Bucura-te de aventura”.