Ochelarii de soare sunt accesorii care te ajută să-ți păstrezi sănătatea ochilor, dar și să arăți bine. Orice ținută este mai atrăgătoare dacă porți și o pereche de soare potrivită pentru tine. În alegerea modelului potrivit contează forma feței și contextul în care îi porți. Totuși, nu trebuie să neglijezi nici trendurile. În fond, oricât de corect ai alege hainele și accesoriile, dacă nu ești la modă nu impresionezi. Când vine vorba de modele de ochelari de soare, moda se schimbă anual. În rândurile care urmează îți prezentăm trendurile care sunt in top in acest moment.

1. Ochelarii de soare cu rame pătrate

Modelele cu forme geometrice bine definite sunt în topul ochelarilor de soare pentru bărbați de anul acesta. Ramele pătrate și late domină trendurile. Ramele pătrate arată grozav cu ținutele casual formate din jeans, cămăși jachetă și pulovere sau bluze supradimensionate. Modelele cu lentile medii se potrivesc și la ținute elegante, dacă ramele nu sunt prea colorate. Ochelarii de soare cu rame pătrate scot în evidență trăsăturile și reprezintă o adevărată declarație de stil și independență, spre deosebire de cei rotunzi, care par mai soft. 

2. Modelele cu lentile în culori vibrante

Negru și maro sunt culori care se potrivesc oricăror lentile de ochelari, dar de ce să nu ieși în evidență purtând lentile în culori vibrante? În acest an lentilele portocalii, aurii sau chiar roșii sunt la modă. Culorile vibrante se potrivesc la orice model de ochelari, dar cel mai mult la cele cu design creativ. Alături de haine la fel de îndrăznețe, ochelarii cu lentile în culori vibrante arată personalitate și dominație. 

3. Aviator

Ochelarii de tip Aviator au fost la modă și anul trecut, dar acum revin și mai puternic în trend. Aspectul lor retro combină eleganța cu aventura. Sunt foarte masculini și se potrivesc ținute variate, de la cele casual la cele business. Ramele subțiri din metal strălucitor sau plastic mat au linii armonioase. În ce privește culoarea lentilelor, îți recomandăm să alegi modele cu indigo, maro, gri sau albastru. 

4. Ochelari de soare cu lentile rotunde

Ochelarii de soare cu lentile rotunde au fost mereu la modă. De la John Lennon la Brad Pitt, numeroși bărbați celebri au demonstrat că lentilele rotunde sunt foarte cool. Clasici, versatili și expresivi, ochelarii cu lentile rotunde se potrivesc în orice situație, indiferent de ținută. Totuși, în acest an nu se poartă lentilele perfect rotunde. Alege forme imperfecte sau cu marginile din zona podului ușor îndreptate. În acest mod vei evita și aspectul prea grav. 

Reține însă că ochelarii rotunzi nu ți se potrivesc dacă ai fața rotundă, pentru că îți accentuează și mai mult forma feței. În schimb, dacă ai trăsături alungite, ochelarii rotunzi ajută la ameliorarea aspectului. 

5. Shield

Ochelarii de soare shield au ajuns la modă în timpul pandemiei. Forma ochelarilor de protecție a inspirat designerii, care au creat modele pe cât de creative, pe atât de frumoase. Ochelarii shield sunt potriviți pentru bărbații ambițioși sau foarte activi, datorită aspectului futuristic și sportiv. Chiar sunt potriviți pentru activitățile outdoor, pentru că protejează bine ochii de praf, curenți de aer și murdărie. Pot fi purtați însă și cu ținute casual sau chiar business, pentru că te scot în evidență. 

6. Ochelari de soare cu pod dublu

Podul dublu constă într-o ramă suplimentară de acetat sau metal, în funcție de model. Rostul inițial al podului dublu era de a crește rezistența ochelarilor, dar aspectul i-a făcut populari. Sunt versatili, iar modelele variază atât ca design, cât și ca nuanțe. Se potrivesc atât cu ținute îndrăznețe, cât și sport, casual și business.

Ochelarii de soare te fac să arăți bine și te apără de razele UV. Ține cont de trend și alege ochelarii care ți se potrivesc.