Nu este întotdeauna ușor să cumperi un cadou. Unele persoane sunt mai pretențioase, altele nu. Uneori ești ajutat cu un wishlist, alteori trebuie să iei o decizie fără niciun ajutor. Cadourile sunt reprezentative pentru a arăta sentimentele frumoase pe care le simți față de o altă persoană. Și, chiar dacă nu este totul simplu de fiecare dată, un cadou este o mare bucurie pentru oricine.

În ziua de astăzi, poți dărui aproape orice, oricât de imposibil pare la prima vedere. Și poți primi aproape orice dorești, chiar dacă nu crezi că ar putea să fie posibil. Creativitatea a atins cote foarte înalte când vine vorba despre cadouri. Iar noi am făcut o selecție pentru a te inspira.

6 idei de cadouri pentru oameni mari și mici

Buchete de flori altfel. Oamenii s-au inspirat de la ideea buchetului de flori și au făcut un pas înainte, spre cutii cu flori. Cutii în forme geometrice în care se aranjează frumos florile preferate ale persoanei. Dar revoluția în materie de buchete sunt acelea cu dulciuri. Toate preferințele dulci se pot aranja într-un buchet: ciocolată, batoane și chiar băuturi precum vin sau șampanie. Este un cadou cu adevărat original.

O lună de abonament. Dacă persoana căreia îi faci un cadou are o listă de abonamente la diverse canale TV sau platforme online cu diferite cursuri sau muzică, ești câștigat. Pentru că atunci un cadou foarte bun este să plătești o lună de abonament în locul ei. Cu siguranță este o idee rar întâlnită, ceea ce va face să fie un cadou deosebit.

O experiență. În ziua de astăzi, oamenii caută să aibă cât mai multe experiențe. Unele chiar cu adrenalină la maxim. Află ce i-ar plăcea persoanei să facă: un curs de cățărat, un bilet de o zi la un parc de aventură, zbor cu parapanta etc. Desigur, acestea depind și de vârstă. Dar ești liber să te gândești la orice experiență crezi că și-ar dori.

Carduri cadou. În foarte multe magazine vei găsi acum carduri cadou. Fie pentru cumpărături în supermarket, fie pentru magazine de fashion sau sportive. Dacă știi că cel / cea la care îi vei dărui un cadou este un / o împătimit(ă) a cumpărăturilor, atunci nu ar fi o bucurie mai mare decât să primească acest card. 

Baby sitting. În familiile cu copii, soții își găsesc mai greu timp pentru ei. Cum ar fi ca de ziua lor să te oferi să stai o zi, sau noapte, cu copiii? Să le lași acel timp doar pentru ei. Credem că ar fi un cadou minunat și ei ar fi foarte recunoscători.

Rezervare la localul preferat. O idee atât pentru copii, cât și pentru adulți. Orice persoană se bucură atunci când merge să ia masa în oraș. Dacă sărbătoritul este copil, atunci mergeți să mănânce prăjitura sau înghețata preferată. Sau oferă-i o zi la locul lui de joacă preferat. Dacă este vorba despre adulți, atunci lucrurile stau puțin diferit. Oferă-i un prânz sau o cină la restaurantul preferat. Acesta este și un mod de relaxare și cu siguranță ar aprecia și relaxarea.

Beneficiile emoționale ale cadourilor

Oferirea și primirea de cadouri aduc cu sine beneficii emoționale foarte puternice care crează conexiuni între tine și persoana care va primi cadoul. Și chiar acesta este primul beneficiu:

Conexiunea – A dărui cadouri este unul dintre cele cinci limbaje ale iubirii. Îmbunătățește relația și construiește încredere între voi. Prin urmare, atunci când vreți să vă bucurați împreună de toate beneficiile emoționale ale unei prietenii frumoase, oferiți-vă un cadou.

Reduce anxietatea – Atunci când dăruiești sau primești un cadou, devii mai fericit. Simțindu-te așa, vei fi mai puțin stresat și anxios. Acest lucru se datorează legăturii foarte puternice dintre bunăstarea fizică și cea mentală sau emoțională.

Îndeamnă la recunoștință – Nu mai este un secret faptul că cei care primesc un cadou simt recunoștință. Însă și tu, cel care dăruiești, poți să simți asta. Recunoștința vine cu multe beneficii emoționale. Și un simplu cadou are puterea de a activa toate aceste beneficii.

În concluzie, există numeroase idei de cadouri inedite pe care le poți face. Fie că alegi unul dintre numeroasele aranjamente florale din florării, că rezervi un bilet cu o experiență sau că ai grijă de copii – toate acestea sunt idei excelente. În funcție de persoana care urmează să primească un cadou, poți avea o idee mai îndrăzneață sau nu. Însă oricare ar fi aceasta, beneficiile emoționale vor fi întotdeauna prezente.