Stilul de viață vegan, bazat pe alimentație care exclude produse de origine animală, are tot mai mulți adepți printre celebrități. Multe vedete internaționale și-au expus în ultimii ani preferința pentru veganism. De altfel, a fi vegan nu se rezumă la alimentație, însă acesta este elementul cel mai vizibil și cel mai important. Stilul de viață vegan presupune o serie de alegeri care respectă toate ființele, inclusiv mediul înconjurător, prin acțiuni sustenabile.

În condițiile în care populația lumii este în continuă creștere, se pune problema disponibilității resurselor. Creșterea animalelor consumă mult mai multe resurse decât creșterea plantelor de orice fel. Implicit, este și o problemă legată de poluare, ținând cont de faptul că ne aflăm într-un moment în care până și mediul guvernamental din tot mai multe țări a acceptat ideea de urgență climatică.

Despre stilul de viață vegan există foarte multe informații în mediul online, tot mai mulți influenceri din social media alegând această opțiune. Tocmai pentru că subiectul este de interes major, este menționat și în numeroase filme și seriale, nu doar în documentare. Mai mult, cei de la Gluck Games au lansat chiar și un slot video online cu această tematică – Vegans vs. Vampires, joc disponibil cu mize reale și virtuale și în secțiunea pacanele NetBet, alături de alte peste 2.000 de titluri.

Vedete despre care se știe că sunt vegane

Foarte mulți actori de la Hollywood sunt vegani, însă acest stil de viață a fost ales inclusiv de vedete din lumea muzicii și chiar de vedete din lumea sportului. Nu întâmplător, în anul 2020 s-a decis ca meniul servit la gala de decernare a Globurilor de Aur, premii americane pentru filme și seriale, să fie integral fără carne sau alte produse de origine animală, deci unul vegan.

Iată mai jos câteva astfel de persoane publice cunoscute la nivel internațional, care au ales veganismul pentru a-și arăta iubirea față de animale, dar și pentru a proteja mediul înconjurător și propria sănătate, conform declarațiilor acestora.

Brad Pitt

Celebru pentru apariția sa în filme precum Interviu cu un vampir, Seven, Legendele toamnei, Strania poveste a lui Benjamin Button sau Ziua Z: Apocalipsa, Brad Pitt este unul dintre cei mai cunoscuți și mai îndrăgiți actori americani. El susține hrana vegetariană și vegană, fiind se pare un adept al acestui regim alimentar de foarte mult timp.

Serena Williams & Venus Williams

Cele două surori care au marcat istoria tenisului feminin la nivel mondial sunt vegane! Nu au fost mereu, ci au devenit pe parcursul vieții. Serena Williams a început să mănânce vegan după ce a născut-o pe Alexis Olympia. Sora sa mai mică, Venus, a devenit vegană atunci când a fost diagnosticată cu boala autoimună, sindromul Sjogren.

Ariana Grande

Una dintre cele mai apreciate artiste ale momentului în muzica internațională, Ariana Grande, spune că iubirea ei faţă de animale este mai presus de orice şi că nu le poate mânca. Interesant este că ea părea a fi vegană și în rolul lui Cat Valentine din serialul Victorious, dar personajului îi era rușine cu această opțiune alimentară, nu tocmai populară în societate la acea vreme.

Pamela Anderson

Fosta vedetă din serialul Baywatch, fost iepuraș Playboy, a mărturisit pe blogul personal că este vegană de aproximativ 30 de ani! Pamela Anderson nu se rezumă doar la a nu mânca alimente de origine animală, ci este adesea implicată în campanii pentru protecția animalelor.

Madonna

Apreciată inclusiv pentru că arată foarte bine la vârsta sa actuală, Madonna este vegană de multă vreme. Urmează o dietă foarte strictă și are un stil de viață aparent foarte sănătos.

Sia

Sia Kate Isobelle Furler, cunoscută sub numele de scenă Sia, nu mănâncă deloc carne. “Am devenit vegetariană datorită câinilor mei. Știind că vacile și găinile pot simți, îngriji și empatiza, la fel ca puii mei, m-a atras să vreau să fac mai mult pentru a-i susține”, a declarat aceasta.

Madelaine Petsch

Vedeta din serialul Riverdale este vegană în prezent, după ce în copilărie a avut un regim alimentar vegetarian. “Toată viața mea am mâncat din grădina tatălui meu. Este destul de grozav”, spune actrița care apare mai nou în filmele Hotel for the Holidays și About Fate.

Printre alte nume de vedete vegane, se remarcă staruri precum Woody Harrelson, Tobey Maguire, Alicia Silverstone, Alec Baldwin, Kim Basinger, Eric Roberts, Liam Hemsworth, Mike Tyson, Ellen DeGeneres, Demi Moore, Natalie Portman, Michelle Pfeiffer, Gisele Bundchen, Ellen Page, Ruby Rose sau Olivia Wilde.