Cumpărăturile online au evoluat de la un an la altul și mai ales în perioada pandemiei, când s-a produs o creștere semnificativă a acestora. Tentația este tot mai mare deoarece variantele sunt nenumărate. Astăzi, putem să cumpărăm tot ceea ce ne dorim de pe Internet, cu doar câteva clickuri: îmbrăcăminte, machiaje, materiale de construcții, decorațiuni și multe alte produse din toate domeniile.

Deși Internetul ne-a făcut viața mai ușoară, economisind destul de mult timp, din păcate, de cele mai multe ori nu economisim și bani. Suntem tot mai tentați să cumpărăm mai multe decât este nevoie deoarece avem o gamă foarte largă de produse la dispoziție și o groază de sugestii. Iată câteva recomandări, menite să-ți vină în ajutor pentru a ști cum poți să economisești timp și bani:

  1. Caută oferte, promoții și coduri de reducere

Cu atât de multe magazine online, ofertele promoționale vor exista mereu. Așadar, înainte de a achiziționa produsele preferate, poți verifica dacă nu cumva găsești reduceri semnificative la magazinul de la care vrei să cumperi sau la altele din aceeași nișă.

Majoritatea magazinelor oferă clienților cele mai bune oferte ca semn de mulțumire pentru achiziții. Spre exemplu, magazine din domeniul fashion precum Sinsay, au de oferit lunar un cod reducere Sinsay cu care reușești să economisești între 10 și 50% din prețul final al produselor. Alteori, te poți bucura de livrare gratuită. Cert este că vei găsi o groază de oferte dacă îți dorești să faci economii.

  1. Fă o listă de cumpărături cu lucrurile strict necesare și bugetul pe care ești dispus să îl aloci pentru acestea

Este important să faci cumpărături atunci când știi exact ceea ce îți dorești. O listă poate fi de mare ajutor. În cazul în care nu ai o listă de cumpărături, vei fi tentat să te uiți la o diversitate de produse, iar ca urmare, cumpărăturile tale vor fi impulsive.

Dacă ai nevoie de palete machiaj, nu este necesar să te uiți la întreaga categorie de machiaje. Adaugă pe listă exact lucrurile de care ai nevoie pentru a reduce atât din timpul petrecut online, cât și din posibilitățile de a cumpăra produse care nu sunt necesare.

  1. Ai grijă la formulare atunci când vrei să achiziționezi un produs specific

Dacă dorești să economisești bani și cauți produse ceva mai ieftine, ai grijă la formulare. Spre exemplu, vrei să achiziționezi o geantă la un preț decent. În acest caz, încearcă să nu cauți la modul general acest termen, ci la modul specific: genti dama ieftine. Astfel, vei primi oferte personalizate ca preț pentru a fi cât mai aproape de produsul dorit.

  1. Nu cumpăra când ești obosit, nervos, nemâncat sau plictisit

Acești factori sunt de obicei declanșatori pentru cumpărăturile impulsive. Reprezintă o distragere sau un mod de a uita de problema reală și este total greșit. Încearcă să-ți îmbunătățești starea de spirit și abia apoi vei putea cumpăra rațional lucrurile de care ai nevoie.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here