La puțin timp de la încheierea celei de-a 6-a ediții a festivalului de muzică UNTOLD, iată că organizatorii au anunțat deja datele de desfășurare ale ediției cu numărul 7. Astfel, UNTOLD 2022 este programat la Cluj-Napoca în perioada 4.7 august. Se așteaptă din nou 4 zile și 4 nopți de super distracție alături de cei mai buni artiști internaționali ai momentului.

Cu experiențe complete și inedite, de la show-uri live la momente EDM, pop, house, techno, tech-house, deep house, drum&bass, dubstep, grime, hip-hop, trip-hop, trance, tribale, reggae și multe altele, UNTOLD este la fiecare ediție un festival cu totul impresionant. Cea de-a șaptea ediție UNTOLD va aduce în 2022 artiști internaționali în premieră în România, precum și DJ-i mult așteptați de publicul festivalului.

UNTOLD 2021 a fost singurul mare festival de muzică organizat în acest an în Uniunea Europeană, într-o perioadă plină de restricții determinate de pandemie. Au urcat pe scenele acestui festival european de top peste 200 de artiști și DJ-i, printre care amintim nume precum David Guetta, Martin Garrix, Alok, Afrojack, DJ Snake, Lost Frequencies și Steve Aoki. În ciuda contextului special, organizatorii au realizat un cadru sigur și plăcut pentru public, de festival bucurându-se peste 265.000 de participanți din peste 100 de țări. Au fost ascultate inclusiv piese în premieră, iar atmosfera de festival a fost posibilă inclusiv cu ajtorul partenerilor, care au contribuit din plin.

De exemplu, Vlad Cazino a fost prezent la Cluj-Napoca cu fel de fel de surprize, inclusiv cu echipa completă, în frunte cu ambasadorii de brand Micutzu și Bordea – unii dintre cei mai apreciați artiști români de stand-up comedy. Pacanale online și alte jocuri de cazino online au avut astfel din nou legătură cu distracția offline, căci Vlad Cazino a realizat ca de obicei demersuri pentru a oferi publicului o experiență completă de divertisment. S-au putut câștiga online pachete de festival cu o mulțime de beneficii, iar la UNTOLD cei de la Vlad Cazino s-au implicat în mod direct pentru a sprijini distracția la cele mai înalte cote.

Prețurile pentru abonamente la UNTOLD 2022

Online pe website-ul oficial UNTOLD se poate deja completa un formular pentru înregistrarea în vederea participării la festivalul UNTOLD 2022. Tărâmul magic al divertismentului de cea mai bună calitate va primi vizitatori așadar între 4 și 7 august 2022. Au fost prezentate oficial și prețurile pentru prima rundă de abonamente, care sunt următoarele: abonament General Access Basic – 129 euro + taxe, abonament General Access Risk Free – 139 euro + taxe și Abonament VIP – 340 euro + taxe.

An de an, UNTOLD a scris istorie în materie de divertisment, fiind printre cele mai apreciate festivaluri de muzică nu doar la nivel continental, ci chiar la nivel mondial. Cluj-Napoca este mereu capitala distracției, atrăgându-se astfel o mulțime de turiști străini în România, mulți venind special pentru a se bucura de atmosfera de festival și descoperind astfel și alte oportunități pe care le oferă România pe plan turistic. Fără îndoială, UNTOLD are o contribuție masivă la crearea unui brand de țară tot mai puternic pozitiv pentru România.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here