Lumea actuala este mult mai complexa decat cea in care traiau parintii sau bunicii nostri. Se inregistreaza schimbari la toate nivelurile societatii, iar relatiile de munca, precum si cele personale au o dinamica profund diferita. De exemplu, a crescut exponential numarul persoanelor care infiinteaza o firma si incearca sa obtina profit pe aceasta cale. Pe de alta parte, a crescut si numarul divorturilor, cu toate complicatiile care rezulta de aici.

Daca esti din regiunea Moldovei, exista numeroase situatii in care este necesar ajutorul oferit de un avocat Iasi cu experienta. Indiferent ca este vorba despre Dreptul familiei, Dreptul muncii, Drept societar si comercial, Drept civil sau penal, un specialist te va ajuta sa treci cu bine prin momentele de cotitura ale vietii. Iata cateva astfel de situatii!

Sprijinul oferit de un avocat din Iasi la infiintarea unei societati

Este important ca, atunci cand iti incepi cariera de antreprenor, primii pasi efectuati sa fie corecti. Un avocat specializat in Drept societar si comercial iti va spune, in functie de intentiile tale si de domeniul de activitate vizat, care este tipul de firma care ti se potriveste si care sunt actele necesare pentru infiintarea acesteia.

Este nevoie sa cunosti, de exemplu, toate diferentele existente intre o Persoana Fizica Autorizata (P.F.A.), o Societate cu Raspundere Limitata (S.R.L.) si o Societate pe Actiuni (S.A.). Odata ce faci cea mai buna alegere, un avocat din Iasi se ocupa de redactarea actelor constitutive si a unor contracte civile si comerciale, de recuperarea unor creante, de notificari si somatii si ofera consultanta, asistenta si reprezentare in fata Oficiului Registrului Comertului, pentru orice fel de operatiuni.

Cum poti sa treci mai usor printr-un divort?

Chiar daca in societatea actuala divorturile sunt mai frecvente decat in urma cu cateva decenii, asta nu inseamna ca despartirile sunt mai usor de gestionat. Ele provoaca schimbari profunde pe plan psihologic, emotional, dar si financiar. Sprijinul unui avocat specializat in Dreptul familiei este imperios necesar, pentru a nu fi prejudiciat.

De exemplu, trebuie sa stii ca un divort poate avea loc prin sau fara acordul ambelor parti. Daca exista o intelegere, procedura este simplificata si despartirea poate fi realizata in trei feluri: prin procedura notariala, pe cale administrativa la ofiterul de stare civila sau pe cale judiciara in fata instantei.

Divortul se poate pronunta si fara acordul unuia dintre soti, in mai multe situatii, clar stabilite de lege, precum o separare de fapt care a durat minimum 2 ani ori atunci cand se aduc dovezi ca raporturile dintre soti sunt grav vatamate.

Adoptia unui copil

Decizia de a adopta un copil schimba in mod semnificativ viata tuturor persoanelor implicate, astfel incat ajutorul oferit de un avocat din Iasi se poate dovedi esential.

Specialistul in Drept iti explica modul in care organele statului roman evalueaza potentialii parinti, tinand cont de conditiile de locuit, de nivelul de educatie, de sursele de venit existente si de disponibilitatea de a ingriji si a creste un copil.

In toate aceste imprejurari si in multe altele, sprijinul unui avocat Iasi iti va permite sa efectuezi corect cei mai importanti pasi, astfel incat sa obtii rezultatele dorite in conditii de deplina respectare a legii!