Dormitorul este încăperea din casă în care ne odihnim, de relaxăm și ne încărcăm bateriile pentru o nouă zi. De aceea, amenajarea ei trebuie să fie o prioritate. De asemenea, atunci când te muți într-o casă nouă, prima camera pe care o aranjezi este dormitorul. Astăzi îți vom prezenta regulile de baza care te vor ajută să amenajezi dormitorul în funcție de utilizarea lui.

Utilizarea lui este un aspect pe care trebuie să-l ei în considerare atunci când îl decorezi.

Marele avantaj al unui dormitory pentru o singură persoană este că nu necesită la fel de mult mobilier precum unul matrimonial. Acest tip de dormitor permite poziționarea patului aproape sau lipit de perete, deoarece nu necesită acces pe ambele părți ale acestuia. Astfel, spațiul economist poate fi ocupat de un fotoliu, un mic birou, o bibliotecă sau diverse alte obiecte decorative.

Dormitorul matrimonial

Dormitorul matrimonial are drept obiectiv central obținerea unui confort maxim pentru ambii parteneri. În interiorul lui poți alege un pat clasic sau unul prevăzut cu spații de depozitare pe părțile laterale și un dressing mare și încăpător, suficient pentru ambele persoane. De asemenea, dacă ai spațiu suficient poți amenaja o măsuță de toaletă pentru pregătirile de dimineață.

Stilul potrivit pentru un astfel de dormitor este cel minimalist sau cel clasic. Ambele stiluri vor mulți chiar și cele mai diferite gusturi.

Patul poate fi poziționat în mijloc, pentru a permite acces mai ușor ambilor parteneri, iar rafturile și noptierele suspendate pot reprezenta spații de depozitare pentru obiectele personale.

Dormitorul copiilor

Dormitorul pentru copii reprezintă o provocare pentru toți părinții. De cele mai multe ori, dormitorul copiilor întrunește mai multe roluri precum zona de odihnă și relaxare, zona de teme cu birou și scaun sau zonă de joacă și intalniri cu prietenii.

Pentru amenajarea lui alege culori neutre, piese de mobilier reduse și cât mai puține decorațiuni pentru că vor încarcă spațiul. De asemenea, poți folosi un pat transformabil pentru copii, care poate fi folosit și mai târziu când cel mic va crește.

Dormitor pentru adolescenți

Dormitorul pentru adolescenți suferă modificări destul de dese, deoare gusturile și preferințele acestora se schimbă des. Din această camera nu trebuie să lipseaasca biroul de lucru unde acesta își va face temele. Patul poate fi single sau dublu, în funcție de mărimea camerei. Alege culori netru, precum roz-pal, galben pai, verde deschis sau gri. Pentru efect foloseste-te de decorațiuni, precum medalii, desene, tablouri sau fotografii.

Într-un final nu uită că pată de culoare și unul dintre accentele principalele dintr-un dormitor sunt lenjeriile de pat. Astfel, recomandarea noastră este să alegi lenjerii de pat de la C&C home.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here