(autor : Sever Burlacu)
Pregătirile naționalei masculine de volei a României pentru Campionatul Mondial din Filipine capătă și o dimensiune diplomatică. În plin cantonament la Piatra Neamț, „tricolorii” au primit vizita ambasadorilor celor două țări, într-un moment care a subliniat legăturile tot mai strânse dintre București și Manila.
Întâlnire cu reprezentanții diplomației
Pe 13 august, înaintea primului test amical cu Filipine, sportivii români și oaspeții lor au fost salutați de Excelența Sa Răduța Dana Matache, ambasadorul României în Filipine, și de Excelența Sa Noel Eugene Eusebio Servigon, ambasadorul filipinez la Bucuresti.
Mesajele transmise au fost încărcate de încurajări: partea română așteaptă cu emoție participarea la Mondial, în timp ce partea filipineză a reiterat sprijinul pentru propria echipă și a apreciat rolul sportului în consolidarea prieteniilor internaționale.

Start cu victorie în seria amicalelor
Primul duel de pregătire dintre România și Filipine s-a încheiat cu un succes clar al gazdelor: 3-0 (25-17, 25-22, 25-22). Conform înțelegerii, s-a disputat și un set suplimentar, adjudecat de filipinezi cu 25-19.
Daniel Chițigoi a fost cel mai bun marcator pentru România, cu 19 puncte, urmat de Rareș Bălean (14) și Bela Bartha (12). Următoarele partide se vor desfășura tot la Piatra Neamț, pe 15 și 16 august, de la ora 17.00, fără public.
Drum spre Mondial
După această etapă de pregătire comună, „tricolorii” vor merge în perioada 4-10 septembrie în capitala Filipinelor, Manila, pentru un nou cantonament alături de gazdele turneului final. Această mutare va ajuta si la adaptarea la fusul orar.
Până atunci, România va mai avea parte de o serie de meciuri-test cu Portugalia, programate între 27 august și 1 septembrie.
La Campionatul Mondial, programul României este următorul: Polonia (13 septembrie), Olanda (15 septembrie) și Qatar (17 septembrie). Primele două locuri din grupă asigură calificarea în faza optimilor.

Componența lotului României
Coordonatori: Claudiu Dumitru, Filip Constantin, Sebastian Bratu
Universali: Rareș Bălean, Alexandru Rață, Alexandru Ionescu
Extreme: Adrian Aciobăniței, Marian Bala, Mircea Peța, Daniel Chițigoi, Luca Martonos
Centri: Bela Bartha, Ștefan Lupu, Codrin Mocanu, Andrei Butnaru, Tudor Magdaș, Andrei Bălăi
Libero: Vlad Kantor, Sergio Diaconescu, Carol Kosinski
Antrenori: Sergiu Stancu (principal), Răzvan Parpală (secund)

























