Titlu: Man som hatar kvinnor

Titlu tradus in Romania: Barbati care urasc femeile

Anul lansarii: 2009

Scenaristi: Nikolaj Arcel, Rasmus Heisterberg, dupa un roman de Stieg Larsson

4 actori din distributie: Michael Nyqvist, Noomi Rapace, Peter Haber, Lena Endre

Citat(e): Armageddon was yesterday – today we have a serious problem. (Sfarsitul lumii a fost ieri – astazi avem o problema serioasa) Citatul nu apare in film, el apare doar in carte ca un mesaj scris pe tricoul lui Lisbeth. Nu exista nevinovati. Exista doar diferite grade de responsabilitate.

Nota data de mine: 8,5 din 10

  De curand vorbeam cu o prietena despre Barbati care urasc femeile. Mi-am amintit atunci ca toate cartile mele din seria Millennium sunt imprumutate si bineinteles ca mi s-a facut dor sa le recitesc.

  Am deschis calculatorul, am tastat numele autorului, Stieg Larsson si din pagina in pagina am ajuns, ca de obicei cand navighez pe internet fara sa caut ceva anume, pe siteul IMDB. Stiam ca dupa trilogia Millennium suedezii au facut si filme, il si vazusem pe primul.

  Pe IMDB am aflat ca Man som hatar kvinnor (titlul original pentru Barbati care urasc femeile) are premiera in Romania pe 9 iulie 2010. De cand eram mica voiam ca filmele pe care le astept cu nerabdare sa aiba premiera de ziua mea. 9 iulie nu e chiar ziua mea, dar e pe aproape. Initial imi pierdusem speranta ca voi vedea filmul pe ecranele cimatografelor romanesti, avand in vedere ca premiera in Suedia a avut loc acum aproape un an si jumatate.

  Probabil nu as fi auzit nimic despre filmul acesta daca nu ar fi fost lansarea unei carti.

  Multe dintre filmele care-mi plac sunt ecranizari dupa romane. Din ce am scris pana acum pe blog A Knight’s Tale si What Dreams May Come sunt adaptari ale unor carti. Si acum Barbati care urasc femeile…

  Acum aproape un an, am citit intr-o revista un editorial in care redactorul-sef spunea ca nu mai are cu ce sa se imbrace ca sa se asorteze cu ghiozdanul pe care e obligata sa-l ia in fiecare zi cu ea la serviciu pentru ca romanul pe care-l citeste nu-i incape in nicio geanta. Romanul se numea Fata care s-a jucat cu focul si aveam sa aflu ca e al doilea volum din trilogia Millennium. Mi s-a parut un titlu usor bizar si am zis ca trebuie sa fie o carte captivanta daca acel redactor-sef nu se putea dezlipi de ea nici la serviciu. Avea drpetate.

  Nu voi scrie multe lucruri despre seria de carti decat ca m-a incantat atat de tare incat am citit-o in cateva zile. Am incercat sa citesc mai rar ultimul volum, doar ca sa o termin mai tarziu, dar am fost mult prea curioasa sa vad cum se termina.

  Am vrut sa vad si filmul (ma refer la ecranizarea primului volum, Barbati care urasc femeile) si am cautat cateva date pe Internet. Filmul era facut de suedezi. Cu actori suedezi si cu o limba in care nu cred ca mai vazusem nimic jucat. M-am bucurat ca numele personajului principal feminin se citeste in suedeza cum il citeam eu in gand: Lisbeth.

  Mikael Blomkvist, jurnalist la revista economica Millennium este acuzat de denigrare de catre un industrias important din Suedia. Dupa ce isi pierde crediblitatea si primeste si cateva luni de inchisoare, Mikael decide sa profite de propunerea lui Henrik Vanger de a descoperi adevarul in cazul disparitiei lui Harriet, disparitie ce a avut loc cu mai bine de 40 de ani in urma, pe o insula populata in mare parte de membrii ai familei Vanger.

  In timp ce descopera indicii Mikael o intalneste pe Lisbeth Salander (Noomi Rapace), o tanara aparent ciudata care-l va ajuta sa rezolve intreg misterul.

  Nu doar la Hollywood se fac filme

  Filmul urmareste aproape fidel volumul intai din Millennium. Exista desigur si cateva secvente modificate, cateva care lipsesc si altele adaugate.

  Imi amintesc o scena absolut memorabila in care Lisbeth se afla cu Mikael in masina si ea opreste muzica si el da din nou drumul la radio. Imi place mult sa le urmaresc gesturile. Parca mi-as fi imaginat eu scena asta in timp ce citeam cartea.

  Ma bucur ca filmul nu a fost facut de americani. Cred ca ar fi iesit destul de slab.

  Actorii joaca bine. O vazusem pe Noomi Rapace doar in poze si mi se parea ca nu seamana deloc cu Lisbeth, dar cu cat urmaream filmul, cu atat mi se parea mai potrivita.

  Barbati care urasc femeile e atat de bine facut ca-ti pare rau ca nu ai si tu memoria geniala a tinerei Lisbeth ca sa tii minte fiecare scena.

  Cand vezi un film dupa o carte care ti-a placut mult, ai impresia ca nimic nu poate face filmul sa fie mai bun decat cartea. Cel putin in Barbati care urasc femeile chiar nu e. Mi-a placut filmul. Il voi revedea de ziua mea. Dar de carte mi-e mult mai dor.