Este sfarsitul unei ere pentru Germania, pentru Europa si, de asemenea, pentru restul lumii. Alegerile germane din aceasta duminica marcheaza incheierea celei de-a patra si ultimei legislaturi a Angelei Merkel in fruntea celei mai bogate si mai populate tari din Uniunea Europeana. Acest conservator est-german, care a ajuns impotriva sanselor in varful politicii mondiale, pleaca dupa 16 ani si dupa ce s-a confruntat cu cele mai diverse crize.
In calitate de cancelar interimar, ea va trebui in continuare sa participe la negocierile dificile care asteapta partidele germane pentru a forma un guvern de coalitie – cu exceptia surprizei, tripartit – si pentru a-si alege un cancelar care sa o succeda in functia de sef al guvernului. „ Era Merkel” se apropie de sfarsit pe fondul laudelor si criticilor, intre lumini si umbre si, mai ales, cu sentimentul ca, fara ea, Germania se confrunta cu o perioada de mai mare incertitudine.
Cei care au urmarit biografia lui Merkel sunt de acord ca cariera ei politica a fost marcata de crize. O analiza a ultimilor 16 ani releva cel putin patru: criza datoriilor si a euro, care a inceput in 2007-2008; asa-numita „criza a migratiei” din 2015, referendumul Brexit din 2016 si, in sfarsit, sosirea pandemiei, ale carei consecinte raman nerezolvate.
Prima criza, care a adus euro in pragul prapastiei, a proiectat cea mai neplacuta si negativa imagine a cancelarului. Dupa ani de crestere a bulei imobiliare la periferia UE, propulsata de injectiile de capital din partea bancilor din Europa Centrala, guvernul Merkel – cu ministrul sau de Finante de atunci, Wolfgang Schauble, ca scutier, a oferit un discurs fara compromisuri de austeritate si reduceri. „Sudul Europei a trait peste posibilitatile sale”, era o expresie recurenta in acele vremuri la Berlin. Si „banca germana a imprumutat bani peste ai lor”, au raspuns detractorii ortodoxiei economice germane.
“Vom reusi”
Acea imagine internationala a liderului fara compromisuri s-a schimbat odata cu sosirea a sute de mii de refugiati din Siria si din alte tari din Orientul Mijlociu, incepand din vara lui 2015. „Wir schaffen das” („Vom reusi”), a spus Merkel atunci sa-si apere decizia de a nu inchide granitele si de a lasa oamenii care fug de pustiire si razboi sa intre in tara. Crescand in fosta RDG, Merkel a experimentat direct cum mii de concetateni ai acelei alte republici germane au devenit refugiati inainte si dupa caderea Zidului Berlinului.
Pregatirea lui est-germana a jucat cu siguranta un rol in aceasta decizie istorica. O decizie care a contribuit si la extinderea unui spatiu politic care se ivise deja in dreapta uniunii conservatoare a CDU-CSU inainte de criza migratiei. A fost ocupata de extrema dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), fondata ca forta eurosceptica in 2013 pe jarul crizei datoriilor, care a valorificat electoral nemultumirea unor sectoare ale cetatenilor germani fata de politica de imigratie a lui Merkel.
AfD a ajuns sa intre in Bundestag in 2017 ca al treilea cel mai votat partid din tara. Pentru prima data in istoria Republicii Federale s-a deschis un spatiu electoral solid in dreapta CDU-CSU, problema pe care succesorul lui Merkel o va mosteni si care contravine unei maxime istorice a conservatorismului german: „Nu poate exista partid. a legitimat democratic dreptul la CSU”, asa cum spunea in anii 1980 Franz Josef Strauss, parintele social-crestinilor bavarez.
Ultra consolidare
Aceasta consolidare a AfD a contribuit si la alimentarea crizei conservatorismului german pe care Merkel o va lasa nerezolvata. Partidul sau, cu tensiuni interne serioase, va obtine cel mai probabil cel mai prost rezultat istoric in aceasta duminica. „Criza refugiatilor a devenit o problema interna si personala, la care se adauga oboseala pe care o simt multi alegatori si lipsa de oportunitati pe care o percep multi altii, in special in Germania de Est. Nu trebuie sa uitam ca cresterea extremei drepte precede sosirea refugiatilor”, a declarat pentru EL PERIODICO jurnalistul Christina Mendoza Weber, coautor al biografiei Angela Merkel. Fizica Puterii .
„Ii lipsea un mesaj puternic impotriva extremei drepte”, continua Mendoza. „A fost intotdeauna foarte liniste. Sa zicem ca a aplicat impotriva ei aceeasi metodologie pe care a aplicat-o cu restul melodiilor: lasa lucrurile sa curga. Dupa cum arata doctorul emerit in Stiinte Politice de la Universitatea Humboldt din Berlin, „metoda Merkel” s-a bazat pe asteptarea cat mai mult timp pentru a avea cat mai multe informatii inainte de a lua o decizie. Cand Merkel a vrut sa contracareze dialectic extrema dreapta, era deja prea tarziu.
Succesiune nerezolvata
Chiar si o buna parte dintre inamicii ei politici recunosc virtutile lui Merkel in modul ei de a guverna: cautarea consensului, capacitatea de a asculta, etica ei neobosita a muncii si vointa de a tese acorduri. Valul de laude care ii insoteste adio politic acopera insa defectele care i-au ingreunat conducerea si mostenirea politica.
„Pentru mine, principala sa slabiciune este sa nu stiu cum sa construiesc un partid care sa-i supravietuiasca”, spune doctorul in comunicare politica Franco Delle Donne. „Acest lucru inseamna ca nu ai gasit un succesor sau un succesor care sa asigure continuitatea acelui mod de a face politica care i-a permis sa construiasca puterea in interiorul si in afara Germaniei. Acum nu stim unde merge CDU. Si mai putin daca pierde alegerile”, spune analistul si coproducatorul podcastului The End of the Merkel era.
Pariul personal al cancelarului a fost fostul presedinte al CDU, Annegret Kramp-Karrenbauer, cunoscuta popular sub numele de AKK. Asa- numita „criza din Turingia” – care a insemnat ruptura temporara a cordonului sanitar dupa colaborarea dintre CDU si AfD in acel stat din estul tarii – a insemnat moartea politica a AKK. Alegerea lui Armin Laschet ca succesor si candidat crestin-democrat la cancelar a fost o solutie de urgenta care lasa prea multe indoieli.
Desi exista si voci care vad in ramas-bunul ei o oportunitate de a relansa reforme uitate in ultimii 16 ani, de la digitalizare pana la lupta impotriva nesigurantei locului de munca, Germania post-Merkel va fi inevitabil marcata de fragmentarea parlamentara si de dificultatea de a pune laolalta coalitii guvernamentale. .stabil, una dintre obsesiile cancelarului iesit.