Cuvantul sensibilitate este aruncat foarte mult in legatura cu o serie de lucruri diferite. Se poate referi atat la simturi – adica la capacitatea noastra de a percepe lumea din jurul nostru – cat si la tendinta noastra de a fi afectati de cea mai mica actiune sau atac din lumea exterioara.
Mai mult decat „sensibile”, unele sunt etichetate „hipersensibile”. Persoanele care se potrivesc acestei descrieri sunt deosebit de emotive si varsa cu usurinta o lacrima atunci cand vizioneaza filme romantice sau asculta melodii triste, de exemplu.
Termenul de hipersensibilitate a devenit treptat mai popular in ultimii ani si este adesea aplicat, partial eronat, hiperesteziei (o afectiune asemanatoare supraincarcarii senzoriale) sau emotiilor intense anormal de frecvente. Pentru a evita aceste conotatii negative de exces, am optat pentru a folosi termenul de sensibilitate sporita in acest articol.
Sensibilitatea poate aparea fie intern, intr-o reactie fiziologica sau o emotie, fie extern, intr-o miscare de retragere, de exemplu. In ambele cazuri, este legat de factorii declansatori interni (de exemplu, ganduri) sau externi (de exemplu, imprejurimi), cunoscuti sub numele de stimuli.
Acceptand o varietate de naturi, stimulii pot fi sociali (de exemplu, un telefon de la un prieten, un coleg care vorbeste cu noi sau un strain care ne opreste pe strada), emotionali (de exemplu, o amintire a unei persoane dragi sau o imbratisare de la un animal de companie), fiziologice (de exemplu, un zgomot de stomac sau o batai accelerate ale inimii) sau senzoriale (de exemplu, auditive, olfactive sau vizuale).
Indiferent de forma lor, suntem expusi continuu la ele in viata de zi cu zi. Bazandu-se pe resursele din mediul lor pentru a supravietui, oamenilor li se cere sa perceapa, sa asimileze si sa proceseze toti acesti stimuli pentru a se adapta in continuare.
De ce avem niveluri diferite de sensibilitate?
Majoritatea oamenilor reactioneaza aproximativ in acelasi mod atunci cand li se prezinta acelasi stimul, in timp ce cei care prezinta o reactie mai puternica se spune ca sunt mai sensibili. Aceasta diferenta este explorata intr-o serie de teorii, care au fost consolidate in 2016 sub termenul umbrela de sensibilitate la mediu .
Aceasta definitie include conceptul de sensibilitate la procesarea senzoriala (SPS, asa cum este masurat prin autotestul de inalta sensibilitate ), care corespunde cel mai indeaproape in teorie la ceea ce numim „hipersensibilitate” sau „sensibilitate ridicata” in limbajul de zi cu zi. Creat in 1997 de Elaine si Arthur Aron, prezinta sensibilitatea ca o trasatura de personalitate avand urmatoarele caracteristici:
-
o mai mare profunzime a procesarii informatiilor
-
reactivitate emotionala sporita si empatie
-
constientizarea sporita a schimbarilor subtile din mediul cuiva
-
tendinta mai mare de suprastimulare
Conceptul de sensibilitate la mediu poate fi vazut si ca o metatrasatura, adica o trasatura de personalitate de ordin superior care cuprinde si justifica, intr-o anumita masura, concepte psihologice existente precum introversia, timiditatea, inhibitia comportamentala sau un temperament reactiv.
Acest lucru prezinta implicatii importante pentru terapie, diagnosticul clinic al patologiilor mentale si cercetarea originii anumitor tulburari mintale.
Nivelul de sensibilitate al unui individ este legat de multe lucruri diferite, inclusiv de factori de mediu, psihologici si fiziologici, precum si de genetica.
Efectele negative asociate adesea cu o sensibilitate crescuta
Din punct de vedere istoric, cercetarile privind sensibilitatea mediului s-au concentrat in principal pe determinarea vulnerabilitatilor individuale, care decurg din multi factori diferiti (fie ei genetici, psihologici sau fiziologici) si au ca rezultat o sensibilitate mai mare la diversi stimuli.
Cu alte cuvinte, propriile noastre caracteristici inerente influenteaza modul in care suntem afectati de mediul inconjurator. De exemplu, daca o persoana are o anumita versiune a unei gene asociata cu o productie mai scazuta a moleculei transportor de serotonina (numit „hormonul de a se simti bine”), este mai probabil sa prezinte simptome de depresie in timpul evenimentelor stresante. Ca atare, un factor genetic poate produce efecte adverse atunci cand este combinat cu stimuli negativi.
Cu toate acestea, aceste studii prezinta o anumita partinire. Avand in vedere ca o mare parte a cercetarii leaga vulnerabilitatile de o sensibilitate crescuta, marea majoritate a studiilor asociaza mediile negative (de exemplu, abuzul in copilarie, parintii insensibili sau evenimentele negative din viata) cu o sensibilitate crescuta si efectele ei negative (de exemplu, predispozitia la probleme de sanatate mintala). sau o calitate proasta a vietii).
Ca urmare, sensibilitatea crescuta este adesea asociata cu o forma de vulnerabilitate care ofera foarte putine beneficii vietii de zi cu zi si incurajeaza aparitia complicatiilor in contexte negative, inclusiv fobia sociala, tulburarea de personalitate evitanta, anxietatea si depresia, stresul autoperceput, agorafobia. , alexitimia si tulburarea spectrului autist si o reglare emotionala slaba.
Dar sunt cei cu sensibilitate crescuta cu adevarat predispusi la dezvoltarea acestor efecte adverse?
Un avantaj adaptativ
Un studiu privind ereditabilitatea sensibilitatii a aratat ca 47% din variatiile individuale ale sensibilitatii sunt determinate genetic, in timp ce restul de 53% se datoreaza influentelor mediului. Aceasta inseamna ca sensibilitatea este o trasatura ereditara. Daca este mostenita, trebuie sa prezinte, prin urmare, un avantaj adaptativ (sau cel putin, sa nu fie debilitant), oricat de minor, sa fi fost pastrat de selectia naturala de-a lungul veacurilor.
Este posibil ca aceasta trasatura sa fi fost chiar pastrata de mult timp prin evolutie, deoarece este prezenta si la alte mamifere (dupa cum arata, de exemplu, masurarea fiabila a sensibilitatii la caini publicata in 2017).
Mai mult, simularile numerice si cercetarile empirice sugereaza ca sensibilitatea crescuta ar putea fi avantajoasa daca este prezenta la 15 pana la 20% din populatie ca trasatura dependenta negativ de frecventa. Aceasta inseamna ca indivizii dintr-un grup se pot baza pe variatiile lor de sensibilitate pentru a folosi strategii diverse, pentru a se adapta mai rapid la schimbarile din mediul lor si pentru a fi mai atenti.
Explorarea beneficiilor potentiale
Timp de peste un deceniu, o cantitate din ce in ce mai mare de cercetari a examinat modul in care mediile benefice pot afecta pozitiv persoanele cu sensibilitate crescuta.
Un studiu din 2015 privind legatura dintre sensibilitatea crescuta si receptivitatea la un program de prevenire a depresiei in randul adolescentilor a aratat ca persoanele sensibile au fost mai receptive la sprijinul oferit. Mai important, astfel de schimbari au fost considerabil mai vizibile la subiectii extrem de sensibili.
In 2018, un alt studiu a dezvaluit o legatura intre sensibilitatea sporita si receptivitatea la un program anti-bullying din scoala. In acest caz, nu numai ca a existat o scadere semnificativa a bullying-ului, dar fenomenul a putut fi observat aproape exclusiv in randul persoanelor extrem de sensibile.
Aceste studii sugereaza, prin urmare, ca indivizii extrem de sensibili au o capacitate mai buna de socializare, gandire reflexiva, invatare si constientizare.
Aceste rezultate sunt in concordanta cu un studiu de imagistica cerebrala care arata cum, atunci cand sunt expusi la stimuli emotionali pozitivi sau negativi, indivizii extrem de sensibili experimenteaza o activitate crescuta in zonele creierului legate de aceleasi capacitati (adica, hipocampul, zona parietal-frontala, cortexul prefrontal etc.).
De exemplu, aratandu-le imagini pozitive (daca au avut o copilarie pozitiva) declanseaza o activitate crescuta in centrele asociate cu calmul, relationarea cu ceilalti (adica, cortexul insular) si raspunsurile de recompensa (adica, zona tegmentala ventrala, locus niger si nucleu caudat). Acesta din urma actioneaza ca motivatorul nostru de supravietuire de baza si poate fi implicat in generarea placerii, inclusiv prin consumul de substante.
In mod similar, prezentarea acestora cu imagini negative provoaca hiperactivitate in zonele asociate cu autocontrolul (adica, cortexul prefrontal medial) si cu autoreglementarea cognitiva si emotionala.
Un mediu pozitiv si o copilarie sanatoasa sunt cruciale pentru a le permite persoanelor hipersensibile sa isi atinga potentialul maxim.
Profitand la maximum de hipersensibilitate
Cercetarile privind dependenta si tulburarile de dispozitie au aratat ca cortexul prefrontal medial joaca un rol important in autocontrol si ca un control mai mare al impulsurilor ca raspuns la stimuli pozitivi este legat de asumarea de riscuri reduse si de comportamente de dependenta.
Aceasta cercetare sugereaza ca sensibilitatea sporita, cuplata cu un mediu de dezvoltare sanatos, ar putea fi un factor in prevenirea dependentei. Acest lucru se datoreaza faptului ca persoanele extrem de sensibile pot avea mai putine sanse sa manifeste comportamente abuzive sau problematice (legate de utilizarea internetului, jocurile online sau jocurile de noroc etc.) sau sa devina dependenti dupa consumul de narcotice.
Toate aceste studii sunt de acord asupra importantei vitale a unei copilarii si a unui mediu sanatos. Avand in vedere ca factorii de mediu reprezinta aproximativ jumatate din toate variatiile individuale ale sensibilitatii, este esential sa se limiteze orice experienta negativa (sau atenuarea efectelor daunatoare) care pot fi exacerbate de o trasatura sensibila de personalitate.
Identificarea corecta a nivelurilor individuale de sensibilitate s-ar putea dovedi utila in masurarea succesului anumitor terapii si programe de interventie. De fapt, importanta acestui factor special de succes este de asa natura incat cercetarea in terapie genetica se indreapta in prezent catre o psihoterapie mai personalizata.
Cum sa prosperi prin hipersensibilitate
Studiile privind sensibilitatea mediului incep deja sa inteleaga diferentele individuale de dezvoltare in contexte specifice si susceptibilitatea aferenta la anumite psihopatologii. Aceasta cercetare poate fi, de asemenea, utila in interventia timpurie pentru prevenirea evolutiilor anormale la indivizii extrem de sensibili, oferindu-le in acelasi timp instrumentele pentru a prospera in societatea noastra moderna, cu multi stimuli provocatori.
In timp, aceste studii vor ajuta la luminarea acestei trasaturi, in ceea ce priveste mecanismele neuronale implicate, precum si originea sau asocierile sale cu anumite tulburari.
Sensibilitatea crescuta sau hipersensibilitatea poate fi, prin urmare, un bun pretios! Departe de o tulburare psihica, joaca un rol vital in modul in care ne adaptam la mediul nostru. Nenumaratele sale implicatii evolutive, medicale si sociale sunt deja subliniate in multe studii in curs de desfasurare in psihologie, biologie genetica si neurostiinta. Speram ca o astfel de cercetare va permite indivizilor in cauza sa depaseasca prejudecatile care le sunt prea des atribuite.