|
Bolnavii cu Sindromul Down din Prahova sunt forţaţi, în plină iarnă, să se mute. Președintele asociaţiei care le apără drepturile contestă decizia autorităţilor locale.
Adulţii bolnavi de Sindromul Down care fac recuperare în centrul de la Câmpina sunt nevoiţi, printr- o decizie a Consiliului Judeţean, să se mute la Breaza. Președintele Asociaţiei Sindrom Down, din Câmpina, fondatorul centrului, contestă decizia pe motiv că bolnavii sunt persoane defavorizate care au dificultăţi locomotorii și mai spune că centrul în care urmează să se mute rămăsese "fără obiectul muncii după ce copiii de acolo fuseseră, la rândul lor, transferaţi la Câmpina".
Recuperare în ateliere de manufactură
Centrul pentru bolnavii cu Down a fost înfiinţat în anul 1992, de către Asociaţia Sindrom Down Câmpina, printr-un parteneriat cu ministerul Muncii, iar sediul a fost concesionat pe termen nelimitat de Primăria Câmpina. 31 de bolnavi cu vârste cuprinse între 20 și 47 de ani locuiesc și se recuperează aici, fie pentru că se integrează greu în familie, fie pentru că părinţii lor au decedat.
"Acum 15 ani funcţionam ca un centru de supraveghere a copiilor cu Sindrom Down, cu ajutorul părinţilor, după care am încheiat un parteneriat cu ministerul Muncii. În prezent, desfășurăm programe de recuperare continuă-jocuri, manufactură - pentru fete, confecţionare lumânări", spune Gheorghe Ciucă, președintele Asociaţiei Sindrom Down.
Centrul a funcţionat în condiţii normale până acum câteva săptămâni, când au fost înștiinţaţi că vor fi mutaţi într-un alt sediu, la Breaza. Preșe dintele asociaţiei care îi apără crede că schimbarea nu va fi de bun augur pentru bolnavii care s-au familiarizat cu acest mediu și care se deplasează mai greu.
"Îi mutăm pentru a putea accesa fonduri europene"
"Copiii din centrul de plasament de la Breaza, unde urmează să fim transferaţi, au fost, la rândul lor, aduși la Câmpina. Așa că personalul de acolo rămăsese fără obiectul muncii. Dar este complicat să ne mutăm în pragul iernii. Nici părinţii lor, cei care mai trăiesc, nu sunt de acord", adaugă Ciucă.
De cealalată parte, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Prahova susţin că schimbarea sediului le-ar permite să investească mai mult în centru. "Sediul în care func ţionează centrul este al asociaţiei și, de aceea, noi nu putem face investiţii. Lucrurile s-au mai deteriorat și vrem să accesăm fondurieuropenepentrureabilitare", ne-a declarat Carmen Constantin, purtătorul de cuvânt al DGASPC Prahova.
STATISTICĂ
30.000 de cazuri în România
Sindromul Down reprezintă o afecţiune congenitală, cauzată de prezenţa unui cromozom 21 suplimentar și afectează un copil din 650. În România, trăiesc aproximativ 30.000 de persoane cu trisomia 21. Persoanele care suferă de această afecţiune au trăsături fizice specifice (ochii depărtaţi, nas aplatizat ) și dificultăţi de învăţare (retard mintal). Cu ajutorul terapiei, mai mult de jumătate dintre persoanele cu Down trăiesc peste 50 de ani. |