Ziaresireviste.ro - Revista Presei  Joi, 17 Mai 2012

Home  | Revista presei Versiune grafica
 Politica Economie  Sport Showbiz   IT&C Sanatate


 Madalina Manole a fost TARATA pe scari - Versiune grafica
 Aproape nimic din ceea ce s-a aflat în zorii zilei de 14 iulie a.c. despre moartea Mădălinei Manole nu e adevărat, susţine dr Carmen Harra după ce a comunicat cu spiritul cântăreţei. Potrivit celebrului parapsiholog, decesul cântăreţei s-a produs accidental, iar persoanele aflate în casă s-au panicat şi n-au închis un ochi toată noaptea pentru a crea un scenariu parcă inspirat din romanele Agathei Christie.

Informaţiile care ar putea schimba complet sensul anchetei se referă la locul decesului, cantitatea de pesticid ingerată de bunăvoie şi cea care i s-a turnat pe gât după ce ea îşi dăduse sufletul. În cele din urmă, moartea va rămâne, oficial, una accidentală, întrucât, potrivit dr Harra, anchetatorilor le va fi imposibil să demonstreze că mama lui Petru Mircea, principalul suspect, a comis un omor prin imprudenţă.

De nervi, s-a ridicat de la masă
„În acea seară finală, între Petru şi Mădălina au fost foarte multe altercaţii, pentru că relaţia lor era extrem de dură şi de nefericită”, a aflat dr Harra de la spiritul artistei. „Discuţiile despre divorţ s-au purtat de faţă cu mama lui Petru, care a asistat la toate vorbele dure pe care şi le-au aruncat unul altuia şi la toate ameninţările, inclusiv cea cu sinuciderea – care la Mădălina apărea uneori, însă doar la nivel declarativ. Soacra Mădălinei le-a pregătit masa în acea seară, însă, din cauza scandalului, artista n-a mâncat nimic”, spune ea.

Paharul din mâna soacrei
Momentul-cheie s-a petrecut imediat după miezul nopţii, când Mădălina Manole intrase deja în ziua aniversării sale. Dr Harra „vede” un pahar înalt din sticlă albă care îi este oferit artistei de mama lui Petru. În lichidul din acel pahar, spune parapsihologul, s-a aflat o combinaţie cu foarte puţină otravă (posibil Furadan), menită să simuleze o tentativă de sinucidere. Mădălina, aflată în dormitor cu Petru, a consumat lichidul şi i s-a făcut foarte rău. A vrut să iasă spre baie, însă şi-a pierdut echilibrul în faţa dormitorului, a căzut pe hol şi s-a lovit la cap, explică parapsihologul.

I s-a turnat pesticid pe gât
În primele ore ale zilei de 14 iulie a intervenit panica, spune dr Harra: „Petru şi mama lui au găsit-o imediat pe Mădălina, dar au realizat că situaţia era foarte gravă. Artista deja murise. Pentru a scăpa de orice bănuială, soţul şi soacra au târât-o pe scări până în dreptul băii, unde i-au turnat pe gât Furadan. Petru a adus telefonul Mădălinei din dormitor şi a scris mesajul de adio. Abia de dimineaţă au chemat Salvarea...”

În caz de divorţ, pierdea tot
„Dacă această tragedie nu s-ar fi întâmplat, Mădălina ar fi divorţat de acest om, iar el ar fi pierdut şi copilul, şi casa. Situaţia încurcată punctează totul spre vinovăţia lui”, concluzionează dr Harra. „Cu toate acestea, Petru nu e un criminal. Sunt însă câteva aspecte foarte ciudate... De ce a adus el în casă acest pesticid, de ce a scris mesajul de adio pe telefonul ei şi de ce, constant, o aduce pe Mădălina în faţă ca pe o sinucigaşă, în loc să încerce să o apere pe mama copilului lui şi să o scape de stigmatul sinuciderii?! El nu vrea să-şi asume responsabilitatea greşelii de a nu chema un psihiatru pentru Mădălina”, adaugă parapsihologul.

„Soacra a făcut totul pe cont propriu şi trebuie neapărat testată la detectorul de minciuni!”, Dr Carmen Harra
 Sursa: Ziarul ring  29 Iulie 2010


 Politica Economie  Sport Showbiz   IT&C Sanatate
 Back to top
 Copyright 2005-2011 Ziare si Reviste. Toate drepturile rezervate