Acum doi ani, situaţia pieţelor financiare internaţionale era roză, iar domeniul imobiliar părea o investiţie mai mult decât sigură şi profitabilă. Situaţia de acum este complet diferită. Noi expresii au intrat în vocabular, precum credit crunch şi ipotecile subprime.
Cum a fost posibil să se ajungă aici? Să ne amintim: momentul declanşării crizei este 7 februarie 2007, dată la care HSBC anunţă că are probleme cauzate de creditele subprime. Companii financiare cu probleme, intrate în faliment au mai fost şi înainte. Dar ceea ce se întâmpla de această data era total diferit.
Piesele mari de domino au început să cadă din 2 aprilie 2007, când renumita New Century Financial anunţă falimentul. Prima undă a crizei americane atinge oficial Europa pe 9 august 2007, când BNP Paribas anunţă că nu poate face faţă retragerilor de numerar din două fonduri ale sale.
Pe 13 septembrie 2007, banca britanică Northern Rock cere ajutorul Bank of England, iar panica începe să cuprindă continentul. La 1 octombrie, este rândul sistemului bancar elveţian să simtă fiorii panicii, când banca UBS anunţă că are probleme.
Pentru ca reţeta crizei să fie completă, a intervenit şi scumpirea barilului de petrol până la valori cu mult peste 100 dolari, precum şi un dezechilibru total al ratelor de schimb valutare. Ca urmări imediate, statele industrializate şi-a revizuit politica energetică, precum şi ofertele mult prea generoase de creditare (în Marea Britanie nu mai există creditul ipotecar prin care se acoperea 100% din valoarea imobilului).
România nu a fost lovită din plin, aşa cum s-a întâmplat cu SUA sau Marea Britanie, dar undele de şoc au fost resimţite pe diverse paliere ale economiei. Carburanţi mai scumpi, rate mai mari, inflaţie peste prognoze, regresul tranzacţiilor imobiliare, amânări de investiţii şi căderi abrupte la bursă. |