|
Ochii noștri produc lacrimi în permanenţă, nu doar atunci când plângem. Ele spală ochiul la fiecare clipire, îl menţin hidratat și îl protejează de corpi străini. Persoana care suferă de uscăciune oculară are ochii iritaţi și sensibili la lumină, vederea înceţoșată și o senzaţie de arsură sau de mâncărime sub pleoape. Astfel de senzaţii apar atunci când cantitatea sau calitatea lacrimilor scade, urmare a procesului de îmbătrânire, dar și în cadrul infecţiilor oculare. Uscăciunea oculară poate să apară și iarna, la intensităţi mai mici, din cauza aerului uscat și rece și a vântului tăios.
Există câteva metode simple prin care poţi atenua acest simptom.
1. Poartă ochelarii care ţi-au fost prescriși
Multe persoane cu dioptrii mici poartă mai rar ochelarii în timpul iernii, pentru a evita episoadele de aburire la trecerea de la mediu rece la cald. Nu este chiar o idee bună. Dacă porţi ochelarii care ţi-au fost prescriși, ochiul tău va face un efort mai mic de adaptare, la care oricum este supus de albul intens al zăpezii. În plus, ochelarii îţi feresc ochii de vânt. Este de preferat ca lentila să fie tratată și cu material antireflex, mai ales dacă petreci mult timp și în faţa ecranului unui computer. Persoanele care practică sporturi de iarnă, precum skiul, trebuie să poarte ochelari speciali de protecţie, trataţi cu soluţie antiaburire.
2. Comprese calde
Profită de timpul liber și aplică pe ochi o batistă îmbibată în apă călduţă, timp de 15 minute, în care rămâi relaxat, la orizontală.
3. Folosește un umidificator și lacrimi artificiale
Dacă în casa ta este cald, se poate ca uscarea aerului să fie de vină pentru disconfortul ocular. Asigură-te că aerisești încăperile, folosește un umidificator sau așează un vas larg cu apă pe calorifer, pentru evaporare. O modalitate de a calma disconfortul sunt lacrimile artificiale. Aplicate în ochi în momentele solicitante sau zilnic, de trei ori pe zi, ele păstrează ochiul umed și elimină disconfortul.
4. Evită fumul de ţigară
Evită atmosfera cu fum de ţigară și aerul condiţionat. Redu folosirea lentilelor de contact, verifică valabilitatea soluţiei de curăţare a acestora sau încearcă un alt produs.
5. Distanţa faţă de monitor, de 50 de cm
Ajustează-ţi monitorul și scaunul astfel încât să păstrezi o distanţă de aproximativ 50-70 de cm între ele, iar nivelul ochilor sa depășească marginea superioară a ecranului. Plasează monitorul computerului astfel încât sursele de lumină să vină asupra lui din lateral, și nu din spate sau din faţă. Asigură-te că ecranul nu reflectă lumina și reglează-i luminozitatea.
6. Clipește des, închide ochii
Atunci când te concentrezi asupra monitorului sau citești ceva, fă pauze de câte 3-5 minute, în care să-ţi odihnești privirea. Clipește des, exagerat, timp de 30 de secunde, pentru a ușura umezirea ochilor, și închide-i timp de câteva minute. Odihnește-ţi ochii sub palmele facute căuș. Căldura degajată de palme va activa circulaţia din jurul globilor oculari.
Alte posibile cauze
În cazuri mai grave, uscăciunea oculară poate fi provocată de inflamarea ochiului (keratoconjunctivită) sau a pleoapei (blefarită). Sindromul Sjögren, boală inflamatorie cronică ce afectează glandele salivare și lacrimale, usucă ochii, iar acest simptom poate să apară și în boli precum artrita reumatoidă și afecţiunile tiroidei. Vizita la medic și analizele vor stabili cauza și tratamentul cel mai potrivit.
|