
Un tânăr din Mediaş a publicat pe Internet balada «Muma lui Ayan cel mic»
Telenovela care îi are în prim-plan pe Mihaela Rădulescu, pe fostul soţ acuzat de infidelitate şi pe mai tânărul ei iubit stârneşte fiorul poetic al românilor.
Alin Fărcaş, un tânăr din Mediaş, a publicat pe pagina sa de Internet www.alinfarcas.ro o poezie-pamflet dedicată celei care ţine de câteva săptămâni prima pagină a ziarelor. “Mama lui Ştefan cel Mare” a devenit “Muma lui Ayan cel mic”.
Mihaela Rădulescu a divorţat anul trecut, în octombrie, de omul de afaceri Elan Schwartzenberg. Cei doi au declarat la vremea respectivă că vor să păstreze discreţia asupra acestui subiect, pentru a-şi proteja fiul în vârstă de patru ani. Diva s-a cuplat foarte curând după divorţ cu mult mai tânărul coleg de trust Dani Oţil, iar acesta a fost începutul sfârşitului.
După câteva apariţii şi declaraţii fără perdea în presă, au apărut şi primele acuzaţii între Mihaela şi Elan. Totul a culminat în urmă cu două săptămâni, când vedeta de la Antena 1 a părăsit casa de la Izvorani şi s-a mutat la hotel, arătând cu degetul spre fostul soţ.
Mihaela a mărturisit că a fost înşelată de omul de afaceri şi l-a acuzat că nu vrea să-i pună la dispoziţie o locuinţă. La rândul lui, Elan a spus că vedeta ar fi vrut să se întoarcă acasă după divorţ. În prezent, cei doi sunt implicaţi într-un proces pentru custodia copilului.
Balada Mihaelei:
"În odaia rece de la Sofitel,
Proaspăt dată-afară din vechiul castel,
Plânge şi suspină puria domniţă,
Că se-mpute treaba, nu-i mai merge fiţă;
Elan Schwartzenberg, soţul măscărit,
De boema nimfă s-a cam sictirit,
Şi i-a dat cu flit… i-a suflat în vele,
Invitând-o sincer să doarmă sub stele.
Asta s-a-ntâmplat, după ce năiada,
A vrut să se-ntoarcă ştiţi cum ţiind coada…
Despre noaptea aceea, noapte de bănat
Iată ce şi cum s-ar fi întâmplat:
Latră cânii-n curte, noaptea jumătate,
La castel în poartă oare cine bate?
“Eu sunt, Şvarţi dragă, fosta soţioară;
Eu, şi vreau acasă, ca odinioară!
Jur că nu mai plec, nu de astă dată…
Fie-ţi dară milă şi primeşte fată!
Hai, deschide poarta… că mi-e frig de mor,
Vântul suflă rece… vreau în dormitor!”
Elan stă şi-ascultă… îi deschide poartă,
Şi vorbeşte astfel către ex-consoartă:
“Ce zici, Mihaelo? Vrei encore une fois?
Nu mai blugi cu penis? Nu menage à trois?
Gata zbenguiala? Vrei să fii iar doamnă?
Apăi fata tatii şi-a lui Ayan mamă…
Să te-ntorci drăguţă la Oţilu’ tău,
Că el e potentul… io îs băbălău!
Şi să uiţi de mine şi milionul meu,
Nu mai cred în tine… iaca, mi-s ateu!
Cât priveşte pruncul ce mi l-ai fătat,
Nu vreau ca s-ajungă vreun copil ratat,
Ce stă-n zece case, p-unde stă şi mă-sa,
Şi-are zece taţi, cu cari umblă dânsa.
Aşa că te rog, de mai ai gândire,
Barem câte albe, dar vopsite fire,
Să aduci copilul şi să-l laşi acasă,
Să am grijă singur ca normal să crească.
Apoi piei, năluco! Fugi în lumea ta…
Fii o piţi bună! Că mamă eşti rea!”
În odaia rece de la Sofitel,
Proaspăt dată-afară din vechiul castel,
Scrie Mihaela, clocotind în spume,
O depeşă tristă către-ntreaga lume;
Poate-o crede ţara şi poate-o ajută,
Că ea e un victim… Elan e o brută!
Nu mai vrea nimica, doar să fie pace!!!…
Ce spuneţi de dânsa, bine ori rău că face?!"
Elan, Dan Bittman şi Dan Chişu au pozat în bărbaţi bătuţi
Coincidenţă sau nu, trei dintre foştii iubiţi ai Mihaelei Rădulescu au fost protagoniştii unei expoziţii foto, semnate de Alex Gâlmeanu şi Mihaela Berciu, pentru o campanie antiviolenţă. Dan Bittman, Elan Schwartzenberg şi Dan Chişu au acceptat să pozeze în ipostaze de bărbaţi bătuţi, “rănile” fiind realizate de un priceput într-ale machiajului. Ineditele fotografii au fost expuse pe holul Aulei Bibliotecii Centrale Universitare Carol l
Cătălin Lungu i-a dedicat o melodie
Un dansator de 26 de ani, care a avut un rol mic în telenovela “Inimă de ţigan”, nu-şi mai poate ascunde dragostea pentru Mihaela. Relaţia vedetei cu mult mai tânărul Dani Oţil l-a încurajat pe Cătălin Lungu să-şi strige în gura mare sentimentele. Tânărul i-a dedicat chiar o melodie vedetei de la Antena 1. Iată cum sună refrenul cântecului hip-hop: “Iubito, nu plânge, ştii că n-o să te las/Poţi să mă urmăreşti la fiecare pas/Iubito, nu plânge, ce a fost vom şterge/Lacrima îţi curge, iubito, nu mai plânge".