PNL precizeaza ca sustine decizia presedintelui Klaus Iohannis de a refuza revocarea procurorului-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, si sustine ca ministrul Justitiei “insista în a se erija în avocatul celor certati” si îi cere acestuia sa demisioneze.
“Urmare a acestei decizii, care reprezinta atributul exclusiv al presedintelui României ce nu poate fi cenzurat, conform legii în vigoare, gestul firesc al ministrului Justitiei într-o tara normala era acela de a-si depune demisia din functie”, anunta PNL printr-un comunicat de presa, citat de news.ro.
Lieralii sustin ca Toader nu poate sesiza CCR, iar daca o va face, premierul si presedintii celor doua Camere pot sa intervina.
“Cu toate acestea, Tudorel Toader insista în a se erija în avocatul celor certati cu legea, a liderilor PSD-ALDE, anuntând în numele acestora sesizarea Curtii Constitutionale. Mentionam faptul ca ministrul Justitiei nu poate sesiza Curtea Constitutionala, iar într-un astfel de caz doar prim-ministrul si presedintii celor doua camere ale Parlamentului pot întreprinde un astfel de demers”, se arata în comunicat.
PNL subliniaza ca demersul ministrul Justitiei nu este fundamentat din punct de vedere juridic si presedintele a actionat legal prin refuzul de revocare a sefei DNA.
“În plus, demersul anuntat de Tudorel Toader nu are fundamentare juridica, deoarece presedintele României a actionat strict în limitele impuse de lege, iar acest lucru reiese tocmai din actuala reglementare care stabileste caracterul consultativ, pentru presedinte, al avizului CSM. În cazul în care presedintele României ar fi fost obligat sa valideze propunerea ministrului Justitiei, avizul CSM nu si-ar fi gasit sensul. Mai mult decât atât, întreaga argumentatie pe care s-a bazat propunerea de revocare a sefului DNA formulata de Tudorel Toader a fost desfiintata de CSM, garantul constitutional al independentei justitiei”, se arata în finalul comunicatului.
Presedintele Klaus Iohannis a anuntat luni ca nu va da curs propunerii ministrului Justitiei de revocare a sefei DNA. El a constatat ca doua institutii ale statului au ajuns la concluzii diametral opuse cu privire la propunerea de revocare a sefei DNA, referindu-se la Ministerul Justitiei si la avizul negativ dat de CSM propunerii de revocare. Seful statului a precizat ca motivele de revocare prezentate de ministrul Justitiei nu au fost de natura sa îl convinga. Ministrul Justitiei Tudorel Toader a anuntat ca Ministerul Justitiei va sesiza Curtea Constitutionala cu privire la refuzul Presedintelui, apreciind ca seful statului “nu are abilitarea legala si nici competentele functionale de evaluare a activitatii profesionale si manageriale desfasurate de procurorul sef al DNA”.