Presa de azi:
Home Revista Presei Coduri Postale Anunturi Jocuri Horoscop Contact 
LIKE
 Revista presei
  Afaceri
  Auto
  Casa si Gradina
  Economie
  International
  Imobiliare
  IT&C
  Piata de Capital
  Politica
  Publicitate & MK
  Sanatate
  Showbiz
  Social
  Stiri Locale
  Stiri mondene
  Sport
  Utile
  Stiri Video
  Top articole
  Top publicatii
  Presa online
  Ziare si Reviste romanesti
Ghid ZR
Publica un advertorial
Promoveaza-ti imaginea companiei tale
advertoriale publicate

Relexeaza-te cu
SUDOKU ONLINE
Relexeaza-te SUDOKU online



social Distribuie stirea pe:
 Unde e hamsia de altadata? Pacaleli in restaurantele de pe litoral
Unde e hamsia de altadata? Pacaleli in restaurantele de pe litoral

Una dintre mesele preferate de turistii de pe litoral este portia de hamsie proaspata, udata de mujdei si însotita de pâine. Nu costa mult si se poate servi pe plaja, pe terasa sau oriunde doresti. Este fast-food-ul de succes al sezonului estival. Problema este însa ca hamsia nu este întotdeauna hamsie.

Controale recente la mai multe unitati de alimentatie, dar si la furnizori, efectuate de Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Constanta, au scos la iveala ca, de fapt, se vindea sprot în loc de hamsie. Hamsia (Engraulis encrasicolus) este un peste de circa 20 de centimetri lungime, la vârsta adulta, si are o valoare comerciala mai mare decât sprotul. Este un peste mai nutritiv si cu un gust mai bun. Sprotul (Sprattus sprattus) este mai mic, are între 8 si 16 centimetri, si mai ieftin decât hamsia.

Sprotul e ieftin, dar se amendeaza scump

Cum toata lumea vrea sa manânce hamsie, chiar daca multi nu fac diferenta, patronii de restaurante scriu ca vând hamsie. Unul dintre acestia a fost amendat recent de Protectia Consumatorilor cu 5.000 de lei. Horia Constantinescu, comisarul-sef adjunct al CJPC (foto medalion), a explicat metoda de lucru: marfa vine de la furnizor cu factura, iar pe factura scrie „sprot/hamsie”, lucru care evident nu este în regula. Pe produs scrie însa clar daca este una sau alta, asa ca cei care vând nu au scuza, desi au încercat sa se apere atunci când au fost amendati spunând ca au scris pe eticheta ce scrie pe factura. Constantinescu a mers pe fir, la furnizor, si a descoperit nereguli si aici, aplicând sanctiuni contraventionale. Daca vreti sa mâncati hamsie, uitati-va atent la ce cumparati, mai ales la dimensiunea pestelui. Daca e prea mic, este cu siguranta sprot. Hamsie se gaseste pe litoral, fiind în general adusa din Grecia.

Tentacule de calamar în loc de caracatita

Exemple de reclama mincinoasa au mai fost descoperite în restaurantele de pe litoral. „Am gasit în meniul unui restaurant caracatita. De fapt, clientii erau serviti cu tentacule de calamar”, spune Horia Constantinescu. De circa sapte ori mai ieftine, acestea sunt o modalitate prin care proprietarii de restaurante fac profit pe seama cumparatorilor nestiutori si naivi.

Rocada între ingredientele scumpe si ieftine se face si la brânzeturi, nu numai la peste. „Sunt locuri unde se vindea brânza blue cheese în loc de gorgonzola sau un compus din reziduuri de lapte, zer si grasimi vegetale, un fel de ipsos, în loc de brânza feta”, a mai spus Horia Constantinescu. Toate aceste firme au fost amendate si li s-a pus în vedere sa intre în legalitate.

Jegul, cea mai mare problema

Cele mai mari probleme pe care administratorii de restaurante le au sunt mizeria, jegul, de-a dreptul, si produsele expirate puse la vânzare. Mai multe restaurante si terase de fite din Mamaia, din Constanta si din statiuni au fost închise dupa ce comisarii au gasit conditii greu de crezut în bucatarii. Au fost descoperite, de exemplu, terase în buricul Mamaiei care vindeau carne de mici expirata de anul trecut, pastrau în frigider o rata salbatica moarta, cu tot cu pene, probabil pentru a o gati clientilor, si vindeau copiilor chimicale expirate si interzise în zece tari din Europa pe post de fresh-uri.

Amenintat cu lumânari

Controalele în forta si amenzile-record desfasurate si aplicate în acest sezon estival de noul sef al CJPC, Horia Constantinescu, au avut urmari. Acesta a primit mai multe mesaje de la un anume Alexandru Mircea, ginerele proprietarului restaurantului Cuptorul cu placinte, din Satul de Vacanta, închis pentru deficientele grave constatate si sanctionat cu 90.000 de lei. „Ne-ai pus bine în vara asta si multe lumânari vor arde pentru sanatatea ta micutule”, i-a transmis acesta lui Constantinescu. I-a mai spus ca o „parte din rromii din Constanta nu vor mai vota PSD”, Constantinescu fiind membru al acestui partid. „Nu îmi este frica de astfel de actiuni! Mi-am asumat tot când am coborât în arena. Câinii latra, -sobolanii chitaie, caravana trece si ANPC îsi face treaba!”, a fost replica acestuia.

CONSECINTE

Exemple pozitive

Daca unii recurg la amenintari, altii asculta sfaturile si îndreapta problemele depistate. Proprietarii unui restaurant din municipiul Constanta, închis pentru deficientele constatate si amendat cu 25.000 de lei, a remediat toate deficientele în 48 de ore, iar unitatea a fost redes-chisa. „Restaurantul a fost redeschis în urma remedierii deficientelor, achitarii amenzii si înlaturarii de la vânzare a produselor neconforme. Noi asta suntem platiti sa facem! Sa ne asigu-ram ca toti cei prezenti pe piata respecta drepturile consumatorilor!”, a spus seful CJPC.


Autor: Romanialibera.ro
Sursa: romanialibera.ro  Luni, 17 Iulie 2017
Citeste despre: : hamsie litoral protectia consumatorilor sprot

Reduceri si promotii
emag flanco ecco mycloset amafashion


 Alte titluri din sectiunea social






Anuntul Telefonic
Horoscop Zilnic
capricorn

Preluare Curs BNR
Preluare stiri
emag evomag

 Presa de azi online
Luni, 28 Mai 2018
  • Laurette, marturisiri sincere despre sotul ei: Nu eu am bagat divort
  • De ce ti se inrosesc ochii? Principalele cauze care duc la aparitia acestei probleme
  • 4 alimente care previn caderea parului
  • Pizza din aluat de cartofi, reteta pe care trebuie sa o incerci. ( Video)
  • Giulia, o mama cu stil. Din geanta mea nu lipsesc rujul rosu, telefonul
  • Charlize Theron, bantuita de regrete: Vedeta a ratat adoptia unui copil pe care il adora
  • Maria Ciobanu se retrage de pe scena muzicala. Ce va face artista de acum inainte
  • Parinti de toata rusinea! Sunt prea ocupati cu cariera hollywoodiana ca sa mai aiba timp si pentru copiii lor
  • Gatite sau crude - cum sa mananci legumele?
  • Spectacol de Ziua Mondiala a Circului pentru 1.600 de copii defavorizati din Bucuresti
  • PROIECT. Atentie, soferi! Aceste MASINI vor fi INTERZISE in Bucuresti, din 2019. Lista
  • Restrictii de trafic in Bucuresti, de Ziua Fortelor Terestre. Rute ocolitoare
  • Mesajul familiei regale suedeze, dupa moartea lui Avicii: A facut nunta noastra de neuitat
  • De ce a scazut consumul de paine in Romania. Milioane de oameni nu mai sunt consumatori
  • Remedii naturale pentru petele de batranete
  • Cum sa te imbraci pentru a parea mai slaba!
  • Cannelloni umpluti cu branza si spanac
  • Cum tratezi infectia urinara in sarcina
  • David Copperfield, obligat sa dezvaluie secretele din spatele unui numar de magie inexplicabil
  • Bucurestiul va avea inca un stadion ultramodern construit din bani publici



  • Copyright © 2005-2018 - www.ZiaresiReviste.ro - toate drepturile rezervate - ziare si reviste romanesti de la A la Z
    Presa de azi StiLL Radio IASIStiri OnlineAnunturi