Alain Delon (81 de ani) se declara total dezamagit de vremurile în care traim. Celebrul actor a marturisit ca este pregatit sa paraseasca aceasta lume fara regrete. Toata falsitatea din lume nu face decât sa-i provoace greata.
Alain Delon si-a destainuit gândurile în cadrul unui interviu intitulat „Eu, Delon. Interviul vietii sale”, care a fost publicat în numarul special al revistei Paris Match, realizat în cinstea impresionantei sale cariere actoricesti, precizeaza Adevarul.
Viata nu-mi mai ofera mare lucru. Am cunoscut totul, am vazut totul. Urasc epoca asta. Îmi vine sa vomit. Exista fiinte pe care le urasc. Totul este gresit, totul este fals, totul este falsificat. Nu mai exista respect, nu mai exista cuvântul dat. Doar banii mai conteaza. Toata ziua auzim vorbindu-se doar despre crime. Stiu ca voi parasi aceasta lume fara regrete“, a declarat Alain Delon,
Actorul are totusi un regret: ca i-a pierdut aproape pe toti cei pe care i-a iubit: „Aproape toata lumea a murit”, a precizat Alain Delon. Actorul a mai facut, de altfel afirmatii de acest fel, care i-au uimit pe admiratorii sai din întreaga lume. Când a murit actrita Mireille Darc, cu care Delon avusese o relatie de 15 ani, a marturisit la mormântul ei ca ea a fost „femeia vietii sale” si ca „nu mai am multi ani de trait fara ea, nu prea multi ani fara suferinta. Ea, cel putin, nu mai sufera. Se odihneste. fara ea, pot sa plec si eu.”
Interviul a fost presarat si cu dezvaluiri despre femeile din viata sa. Alain Delon marturiseste ca înca are „zeci de pretendente, dar niciuna nu e potrivita” pentru a-l urma pâna la sfârsitul vietii: „Nu spun ca nu exista candidate. Sunt zeci, dar niciuna nu este potrivita pentru a-mi încheia viata. (...) As putea sa ma casatoresc cu cineva daca ea ar fi pregatita sa ma însoteasca pâna la final“, a dezvaluit actorul a despre care s-a scris recent ca ar avea o relatie chiar cu jurnalista care i-a luat acum interviul, Valérie Trierweiler (52 de ani), fosta partenera a fostului presedinte al Frantei François Hollande.